Inteligenţa te face nefericit, singuratic, sărac, pe când deghizarea inteligenţei îţi conferă o imortalitate de hârtie de ziar şi admiraţia celor care cred în ce citesc. Iată de ce, Antoine se hotărăşte să devină prost. Aceasta este ultima soluţie după încercările dinainte, menite să-i rezolve dificultatea de a lua parte la viaţă: tentativele de a deveni alcoolic şi de a se sinucide.
Vrând să devină alcoolic, Antoine îşi caută un profesor în materie de vinuri, un Platon al lichiorului, un Einstein al calvadosului, un Newton al votcăi şi un Yoda al whiskyului. Îşi recunoaşte maestrul, în persoana lui Léonard, patronul unui bar. Asumându-şi răspunderea convertirii la alcoolism, Léonard îl iniţiază pe Antoine, punându-i în faţă o halbă de bere. Léonard nu va avea ocazia să-şi formeze discipolul, deoarece Antoine va sfârşi internat în spital, în plină comă etilică.
Dacă alcoolismul reprezenta ambiţia de integrare socială, sinuciderea devine ultimul mijloc de a adera la lume. Drept care apelează la Sinucidere pentru toţi şi prin toate mijloacele, spre care fusese îndrumat de colega lui de salon. Cursul profesoarei Astanavis, însumează motivele pentru prezenţa publicului numeros: cancere organice sau cancere la suflet, tumori sentimentale, leucemii amoroase şi metastaze sociale. Odată ce-şi pierde inocenţa amatorului şi intră în posesia cunoştinţelor profesionistului, actul sinuciderii, nu-l mai tentează pe Antoine.
Astfel că, în micul bar-restaurant în care erau de-ai casei, Antoine îşi ţine discursul, în faţa celor 4 prieteni: Charlotte, Ganja, Rodolphe şi As, prin care argumentează că inteligenţa este o boală, iar prostia devine paliativul ei. Antoine le mărturiseşte că mintea lui nu-i dă niciun răgaz şi că vrea să nu mai conştientizeze realitatea vieţii, ci doar să trăiască. Prietenii îl sfătuiesc să apeleze la sfatul medicului şi confidentului său, Edgar.
Cum Edgar rămăsese în continuare sfătuitorul său, depăşindu-şi sarcina de pediatru de mult, cunoscându-l pe Antoine de 23 de ani, acesta vine în cabinetul său, însoţit de un copil împrumutat, pentru a contracara privirile iscoditoare ale părinţilor ce-şi însoţeau odraslele. Cu această ocazie, o cunoaştem pe Coralie pe care Antoine o plătise cu două cornuri de ciocolată şi Première. Coralie, fiica portarului, face parte din noua generaţie de copii: citeşte pagina financiară a ziarelor, drept care îi reproşează lui Antoine că ar fi cazul să-şi revizuiască tarifele, deoarece inflaţia trebuie să afecteze şi relaţiile umane. Antoine îi mărturiseşte lui Edgar că ameliorarea vieţii lui, ar fi să fie stupid, de aceea e dispus să i se facă o semilobotomie. Soluţia pe care o găseşte Edgar este administrarea medicamentului Heurozac, cu acţiune temporară, tranchilizantă şi antidepresivă.
Antoine îşi ia medicamentul şi îşi goleşte garsoniera de toate cărţile. O redecorează după o stupiditate plăcută cu: afişe cu Regele Leu, maşini sport şi tinere voluptoase şi aşază în mijlocul ei, simbolul perfect pentru noua lui viaţă, televizorul.
Stupiditatea îi aduce relaxare, bucurii simple şi îl introduce în ograda burgheză, printr-o nouă tunsoare şi haine de firmă. Antoine începe să se recunoască în ceilalţi, ca în nişte oglinzi vii, ceea ce îl scuteşte de multe eforturi. Ajunge la concluzia că viaţa este un animal care se hrăneşte cu cecuri şi cărţi de credit, deci trebuie să facă rost de bani. În acest scop, reia legătura cu un fost coleg de liceu, Raphi. Devine agent de bursă, la firma acestuia şi ajunge bogat, fără nicio premeditare. Capătă alţi prieteni, altă locuinţă, alte haine. Acum se integrează perfect, produsul unei lumi în care totul este de vânzare.
Va fi eliberat din prizonieratul preţurilor, de cei 4 prieteni. Aceştia, la sfatul vrăjitoarei voodoo, mătuşa Charlottei, îl vor răpi şi-l vor aduce în vechea lui garsonieră, exorcizându-l într-o şedinţă cu lecturi din Descartes, Pascal, Jerome K. Jerome.
În finalul romanului, Antoine o întâlneşte pe Clémence. Jocul lor de-a fantomele, zornăitul lanţurilor, ridicarea braţelor şi bântuirea oraşului, înseamnă manifestarea libertăţii de a fi ei înşişi.
Într-o carte deşteaptă, Martin Page vorbeşte despre prostia de a-ţi închide libertatea de a fi tu însuţi, într-o existenţă care uniformizează.
Vă puteţi lua cartea şi de aici:
Humanitas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu