Îmi pare teribil de rău că eu sunt cel care-ţi spune asta, însă nu vei fi niciodată fericit. Va fi trist. N-o să te alegi niciodată cu fata. N-o să găseşti niciodată dragostea adevărată. N-o să găseşti niciun prieten demn de încredere. N-o să fii niciodată mulţumit. Te-aşteaptă vremuri grele, copile. Consideră-te avertizat.
Sunt câteva din rândurile scrisorii pe care Harlan i-o scrie lui Vincent, într-o seară în care, îngrozitor de beat, se simte cocoşat de greutatea misiei pe care şi-a asumat-o. Pentru că Harlan Eiffler este torţionarul-şef, pardon!, responsabilul cu provocarea şi menţinerea nefericirii lui Vincent Spinetti, copilul-minune recrutat de către Academia Noua Renaştere, descoperitoare şi cultivatoare de genii, după formula stropită cu sânge: suferinţa naşte artă. Aşa că Harlan se îngrijeşte cu sfinţenie să alunge toate femeile din viaţa lui Vincent, îi păstrează singurătatea deplină şi-i face toate ticăloşiile, cu scrupulozitatea medicului care-i administrează regulat, pacientului preferat, tratamentul său miraculos. Roadele sunt bogate: cărţi, scenarii de filme şi cântece, toate jucate şi interpretate de nume consacrate.
Romanul ridică la fileu, problema revigorării intelectuale. Pasa primită nu poate decât să fie un punct înscris, un duş rece pentru publicul amator de divertisment. Stimulatorul erecţiei reprezentanţilor sexului tare şi al umezirii reprezentantelor sexului frumos, devine „Noul Vrăjitor din Oz”: La fiecare câteva secunde se derulează cadre din scenele de dragoste pătimaşă ale lui Dorothy. Când Sperie Ciori o îmbrăţişează pe Dorothy, ea îi zice: Ce-ai în buzunar, o unealtă de grădinărit sau eşti fericit că mă vezi? Dorothy cade de pe o stâncă, dar o ramură de copac îi prinde cureaua poşetei, salvându-i viaţa. O maşină se rostogoleşte de pe stâncă, într-o mişcare filmată în ralanti şi apoi explodează. Filmul s-a dovedit la apariţie un blockbuster, iar fanii au spulberat totul, de la şlapii rubinii la ţoalele răspurtate.
Pentru un asemenea public, ideea canalului, propusă de Vincent, Arta TV, apare ca un soi de patinaj cu picioarele goale pe terenul special amenajat - al cunoaşterii şi imaginaţia fluturând în vântul libertăţii creatoare, al temerarilor posesori de neuroni, participanţi la sportul extrem, în cursa Pentru cultură.
Lumea lui Harlan şi Vincent e făcută din indivizi care pot fi localizaţi după coordonate uşor de găsit: filmul, formaţia şi emisiunea preferată, ca fostul star, Steven Sylvain: formaţia preferată era Rolling Stones, emisiunea TV, Poveşti de la Hollywood , filmul preferat: Inimă neînfricată.
Scrierile lui Vincent sunt geniale. Iată un titlu savuros: Cele mai bune zile sunt primele care trec. Sau mostre din textele scrise de pe la 7 ani: o poveste despre un creion vorbitor care moare otrăvit cu plumb; despre un curcan care moare de foame de Ziua Recunoştinţei; despre un ornament de pom, de sex masculin, care-şi lasă părul lung pentru a fi promovat în poziţia de înger şi aninat în vârful bradului – în loc de asta, e retrogradat pentru că a devenit efeminat; se sinucide şi se transformă într-un înger adevărat, Cupidon cu pampon.
Fragmentul următor face parte din capitolul final: Bărbaţii intrau şi ieşeau din încăpere, vorbind despre Pamela Anderson. Am găsit un băiat care ne dădea speranţă. I-am legat picioarele şi mâinile cu bucăţi de funii blonde şi brunete. L-am torturat pe artist. L-am torturat bine şi i-am vândut suferinţa la Hollywood. Vă las pe voi să descoperiţi cine e artistul torturat care l-a scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu