Titlul romanului înseamnă Faptă eroică - din ruseşte. Critica vorbeşte despre înşelarea orizontului de aşteptare al cititorului, încă din titlu.
Călătoria începe din camera lui Martin, în care atârnă pe un perete alb, un desen în acuarelă: un codru des şi o potecă şerpuită care se pierde în el. Maică-sa îi povestea despre un băieţel care în hainele de culcare a intrat în tablou şi a pornit pe acea potecă. Pe atunci, Martin mânca biscuiţi cu ghimber şi nucă de cocos şi-l cunoştea pe copilul care şi-a găsit locul unde curcubeul s-a înfipt în pământ.
Mergem mai departe. Ajungem în dimineaţa în care Martin face sex prima oară într-un hotel, cu o tipă care pleacă după ce i-a şterpelit din portofel, 10 lire. Lui îi părea rău că n-o s-o mai vadă. Şi pentru a-şi uşura sufletul, ţopăie, cântă şi urcă pe o scară sprijinită de un felinar, drept care are o explicaţie cu un trecător în vârstă care-l ameninţă cu bastonul. Explicaţia n-are legătură cu Singin’ in the Rain, clar.
În compartimentul următor, Zilanovii iau masa. Mihail taie fulgerător o chiflă şi o unge cu unt. Irina îi declară dragoste fripturii de berbec. Iar Sonia, cu maniera ei de a lua sare de pe vârful cuţitului şi părul tuns scurt care luceşte aspru îl irită nespus pe Martin, nici el nu ştie de ce.
Nu ştiu despre voi, dar eu am să mă opresc un pic aici, că tot e haltă. Unde toamna miroase a scoruşe, iar ferigile sunt roşcate şi despre firele de păianjen care plutesc prin aer, unchiul Heinrich spune că-s fire de păr ale Maicii Domnului. Halta cu amintiri din Elveţia.
Câtă gălăgie aici! Toată trupa de la Cambridge: Martin, Darwin, Vadim, Archibald Moon. Ce studiezi?, îl întreabă amabilă Olga, pe Darwin. Eu? Nimic. Pur şi simplu mi s-a părut că acest peşte are un os în plus faţă de câte ar trebui să aibă...
Prin vagonul ăsta când treci, să ai urechea ciulită. Pentru că la întrebarea: Pot să dau jos de pe tine o furnică?, răspunsul nu poate fi decât: Depinde de unde. Iar Tenerife?! Doamne, Dumnezeule, ce cuvânt verde!
Poate vreţi să-i ţineţi companie zeiţei patiseriei. Rosei. Dar fiţi atenţi să n-o păţiţi ca Martin. Pentru că această duduie oacheş-rumenă, cu obrajii catifelaţi, degetele groase şi fire poetică, poate rămâne gravidă dintr-o simplă strângere de mână.
Am aflat în acest tren, o dietă pentru gurmanzi şi mi-am notat-o, ca să o recomand celor care vor să mai fie slăbiţi: Lăcomia scriitoricească e înrudită cu frica de moarte şi de aici, alarma permanentă care te obligă să imortalizezi orice fleac irepetabil.
Sub ochii noştri, Martin trece prin toate vagoanele. Căutarea lui creşte din mişcarea roţilor. Nu poate fi decât eroism, că Martin alege să se întoarcă în primul vagon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu