M-am ars poetica

mă mai aprind şi eu
că n-o fi foc

afectivitate

mi-ai atins rotunjimea cu palmele şi cu buzele
ţi-am simţit freamătul în lucirea ochilor
ai scris un vers cât m-ai ţinut în gură.
noaptea se clătina când m-ai lăsat goală
pe mine

cea mai plină
dintre sticle



Connie Francis, Siboney din 2046 al lui Kar Wai Wong

Mănuşi

Touch me with your naked hand,
touch me with your glove
(Leonard Cohen)


Aş vrea să ai mâini calde, mi-ai spus. Aş vrea să ai mâinile fierbinţi.
Cuvintele mele îşi întindeau mâinile spre tine -
depărtarea ne scăpa printre degete
Am mâinile reci. Aş vrea să te ating cu tăcerea.



(de la Cohen, Dance Me to the End of Love
la Anne Clark, Poem without Words)

Din tot de-a unul şi de-a una

Postmodernul bărbos şi Cititoarea

el umbla mai tot timpul neras
în ciuda feţei de sălbatic
avea o politeţe ieşită din comun
bună ziua doamnă şi sărbători fericite
îi spunea femeii de la care cumpăra mere galbene
ca unei contese sărăcite de soţul care jucase la cărţi
toată averea familiei
când se gândea la viitor i se făcea brusc somn
din cauza presiunii: încordare atenţie preocupare responsabilitate
ar fi vrut să trăiască într-o săptămână de duminici
uneori se foia prin pat cu lumina stinsă
gândindu-se la ritmurile diferite ale vieţii
Nina Simone Depeche Mode Leonard Cohen U2
continente ce pluteau într-un timp muzical personal
spre planeta vârstelor fragmentate ca nişte falii
alteori ţinea în braţe o femeie perfect imaginară
rotind noaptea ca un bărbat imperfect şi tandru

scria ca şi cum
scrisul l-ar fi făcut mai bun mai profund mai puternic mai uman
dar ştia că scrisul se pierde şi el în şirul micilor iluzii umane

ea era mai tot timpul confundată cu o studentă înaltă şi subţire
a început sesiunea? o întreba bibliotecara cea nouă
încă nu îi răspundea zâmbind
Haruki Murakami Jonathan Foer Arnon Grunberg Martin Page
acum se studiază alţi scriitori adăuga bibliotecara
iar ea continua să zâmbească
uneori privea oamenii de pe stradă ca pe nişte ferestre
închise deschise aburite îngheţate largi înguste
alteori rămânea înăuntru
gândurile ei roteau tăcerea trecând-o prin tot pieptul
caleidoscop ritmic al cuvintelor
visa adesea un bărbat al cărui chip nu-l întâlnise
tandru ca o impresie de dimineaţă caldă
când toată pielea ei venea din mâinile lui înnoptate


citea ca şi cum
ar fi intrat de fiecare dată în poveştile lor
fără să-şi ceară voie găsindu-se printre
singurătăţi tristeţi iubiri bucurii vieţi morţile altora
dar ştia că povestea ei se scrie încă


lumea aceasta stranie şi fascinantă a relaţiilor şi sentimentelor
ce leagă sau despart postmodernul bărbos de cititoare
îi poartă pe fiecare în parte şi poate împreună în rumoarea lor neobosită
un haiku acoperind cu freamătul său alt freamăt

Omul-cochilie

Omul-cochilie spune despre bisuri că-s abisuri, pentru că visuri şi vise
- Vă doriţi să vă naşteţi din nou?, a fost întrebat.
- Tot mă nasc din vechi, a răspuns omul-cochilie.

Nimeni nu ar putea spune că l-a văzut vreodată pe omul-cochilie zâmbind
Se presupune că zâmbetul său porneşte din inima cochiliei, face câteva cercuri şi se-ntoarce înăuntru.

Omul-cochilie plânge o dată la şapte ani - dacă lacrimile lui nu s-ar transforma în perle, el ar spune uite cum cântă ploaia
Fata aceea frumoasă cu cercei nu ştie că poartă în urechi, cântecul mut al omului-cochilie.

Câte un trup gol se mai găseşte adulmecându-l pe omul-cochilie
Goliciunea lui vrea să simtă deplin, dar omul-cochilie e plin de splin.

Niciun dor nu-l ajunge pe omul-cochilie - dacă s-ar întâlni cu vreunul, l-ar duce mai departe
- Mi-ai dus dorul?, e întrebat.
- Unde?, răspunde omul-cochilie.

În omul-cochilie se-ntâmplă tot timpul - o curgere
El respiră cum înoată, pentru că trăieşte pe fundul unui ocean de aer.

Omul-cochilie crede că, dacă n-am începe de fiecare dată altfel, am fi toţi, oamenii sfârşiţi ai lui Papini
De multe ori, el începe să tacă. Însă când vorbeşte, îşi alege cuvintele de parcă n-ar mai exista ziua de mâine.


Dacă n-ar avea clepsidra din piept, omul-cochilie
s-ar recomanda firesc drept melc şi imediat scoică într-o criză spontană de amnezie

corp de iluminat

decoratoarea de interioare era o femeie cu pielea foarte albă
pentru că se născuse într-o zi din decembrie
prindea în căuşul palmelor fulgi de zăpadă
în fiecare anotimp ea avea mâinile reci
când era mică visa cu ochii deschişi cohorte de îngeri
în timp ce băieţii de seama ei îşi construiau cazemate
cât ai clipi din ochi se pornea războiul cu bulgări
al iernilor înrămate în amintiri alb-negru
din albumul pleoapelor

i se zicea decoratoare de interioare
şi nu era un hobby
aşa cum unora le place să probeze haine şi să-şi cumpere
nicio profesie sau un mod de a trăi
cum se zice despre
doctor avocat muncitor economist profesor scriitor
era felul ei de a simţi

ştiu că eu sunt un om rău
dar tu scoţi tot ce-i mai bun din mine
îi spusese odată cineva

ea nu i-ar fi spus că-i un dar
i-a răspuns doar că
interiorul te pune în valoare
şi asta poate reuşesc să văd eu
cum se aşază în tine
deşi tu n-o simţi sub niciun chip

când l-a găsit pe el
a întrebat-o scurt: ce-ai schimba la mine?
ea i-a răspuns:
nimic. îmi place aşa cum eşti.
şi a rămas să-l locuiască

el o încălzea pe dinăuntru


PS:
I’m Your Man, Leonard Cohen

când vii?

deja
m-am schimbat în 7 rochii
parcă aş fi femeie

m-am hotărât la una dintre ele
oricum
cel mai bine mă îmbracă mâinile tale
o să-mi pun ciorapi din mătase
şi pantofi cu toc înalt
n-am mai purtat tocuri de 5 ani
o să arăt ca-n seara aia
când m-a întrebat bărbatul din faţa noastră
lucraţi la teatru?
iar tu i-ai răspuns
nu. e toată a mea

mi-am lăsat părul lung
ca să mă împleteşti
printre liniile din palma ta
chiromanţie în 3 şuviţe
asimetrice: inimă cap destin

nu prea am ce să-ţi zic
nou
9
noutăţi
nu mă uit la tv
nu citesc ziarele


e iarnă vezi
ai grijă să nu aluneci
n-aş suporta să-ţi scriu poezii pe ghips
în 11 versuri albe
cu piciorul metric fracturat


când vii?
spune-mi în cifre
să nu mai număr cuvintele



foarte Pe Scurt:
Eu n-o să conduc niciodată.
Cyndi Lauper, I Drove All Night

în cercuri

pornim la drum
cu o respiraţie şi un gând rotund
netezim câte o tristeţe şi presimţim un vis
trecem ca un vânt de primăvară
- prin miracol
ne îndreptăm spatele
- prin timpul tânăr
nici nu mai ştim
când am învăţat să mergem


PS:
ian poftiţi aici, domnule Goran Bregovic:

nespus de mult / de mult nespus

e un fel de tandreţe mută
în umbra ta care
îmi acoperă gândurile
ca şi cum mi-ar înveli tăcerile
cu mângâieri pe linia spatelui gol

e un fel de urmă
a paşilor tăi prinşi între
marginile pleoapelor mele
ca şi cum te-aş fi întâlnit
de la începutul privirii

e un fel de apropiere
a mirosului tău
ca şi cum m-ai cuprinde
cu braţe lungi de copac înflorit
iar părul meu s-ar scutura
în şuviţe

e un fel de atingere
a tâmplelor tale
cu mâinile mele subţiri
ca şi cum ţi-aş aşeza liniştea
în descâlcite cercuri

e într-un fel depărtarea
ca şi cum cuvintele mele
s-ar scrie pe buzele tale
gustându-te



PS:
asta mi s-a întâmplat mie azi-noapte, pe la 3 jumate...

My Blue Hour of Morning, Madrugada,
cu o piesă superbă: The Nightly Disease I

feet-nes

îmi sorb dimineaţa
cu gânduri elastice
în gimnastica întortocheată
a cuvintelor


PS:
o di-mi-nea-ţă o-da o dau mai încolo: UNKLE - In a State

certitudine

nu ştiu dacă eşti mai înalt decât mine
nu ştiu cum dormi când eşti obosit
nu ştiu dacă am să te pot cuprinde cu braţele
nu ştiu cât de tare vorbeşti
pentru că nu ţi-am auzit niciodată vocea
dar ştiu că vom trece împreună printr-o toamnă subţire
vorbind despre încălzirea globală şi păsările migratoare


PS:
Emilie Toamnă - On a Day

insinuări

niciodată nu te închizi până sus
între gâtul şi inima ta
mă strecor
cu apetit nesătul de amurg proaspăt
- transfuzie pentru clişeul cu vampiri -
oricum ţi-aş spune-o
dragă:
ai atingeri cu poezia


PS:
I want more: Apparat - You Don't Know Me, fără nicio bulină, poate gamaglobulină! :))

amnezie

îmi amintesc
mirosul de ceaţă crizanteme galbene şi ploaie amestecate-n toamnă cu mâinile mele reci
cum a venit P. la mine la masă şi m-a şters la gură că mă mâzgălisem de tiramisu de fapt aşa ne-am şi cunoscut
de bunica Anei cu care vorbeam în şoaptă şi mi-a spus mulţumesc mulţumesc Dana deşi i-am spus că mă cheamă Ioana
beţişoarele colorate de Maroco pătratele Ţintarului zarul de la Piticot şi gavial pecari din Animale din continente
ghiozdanul meu albastru de la grădiniţă care mirosea a mere învelite în şerveţele albe şi a poveşti cu Dora-Minodora şi Luna-Betiluna de Anamaria Smigelschi îi citeam numele fără să mă încurc
urechile de elefant cu scorţişoară Ochiul lui Nabokov şi picioarele mele goale în iarba proaspătă din poiană de astă-vară
rochia albă din in din cabina de probă când mi-a venit să fac dragoste cu mine aşa eram de frumoasă în ea pe care mi-am luat-o din pricina materialului horbotă i-am zis şi n-am mai făcut
păpuşa mea de Arădeanca cu numele scris pe bănuţul din plastic de la mâna stângă dacă l-ar fi pierdut Diana ar fi încetat să mai trăiască
cum am încercat prima dată marea cu degetul de la picior şi era mare rece albastră a devenit apoi verzuie schimbătoare ca gândurile mele care se prind uneori ca mătasea-broaştei alteori saltă ca meduzele când eu aş vrea să doarmă ca somnul cu mustăţile încolăcite
sertarele cu sutiene şi chiloţi aranjaţi pe culori ale lui M. la care ne-am uitat o oră şi am vorbit Girls’Secrets şi i-am spus că asta este nu mă pot îndrăgosti de o femeie pentru că sunt femeie şi vreau un bărbat de care să mă îndrăgostesc
broşa libelulă care şi-a întins aripile pe bluza mea şi zboară pe mine de atunci sunt salcie şi trestie
cum i-am cerut vânzătoarei un pachet de pastă de dinţi şi ea mi-a adus unul de Camel lights şi eu i-am spus că nu fumez şi nu cred că există cămile cu dinţi luminoşi fără nicio carie iar ea mi-a spus că nici ea nu crede dar totuşi fumează


nu-mi amintesc de când îmi lipseşti



PS:
Pentru această noapte, PJ Harvey,
într-o variantă aleasă cu cele mai puţine strigături din public. Duuamne, ce-i mai face chitarei ăleia, vrăjitoarea! Fireşte că aş fi strigat şi eu, dacă aş fi fost acolo.



Şi una domoală, pentru că poate şi aşa:



Later Edit:
Cât bântui prin mine - ASP - ASta-i suPerbă:



Pour les connaisseurs, ASP-ul şi tanti Emilie Toamnă - ce mai tagmă! :)

album

n-am mai dansat de mult

îmi povestea bunică-mea
că el avea 16 ani
când l-a cunoscut
putea să bea o sticlă-ntreagă
de bragă
pe nerăsuflate
şi avea unghiile curate
de-aia l-a luat de bărbat.
ea se ridica
pe vârfuri se înălţau stele
din lac lucioase
ca s-o rotească uşor.
el îi cânta în păr
orele prinse între agrafe
se răsturnau tăcute
pe umerii din catifea
tot timpul.
copiii se năşteau
în fotografii alb-negru
creşteau în ramele rotunde
din pereţii odăilor scunde.

vreau să dansez
în imaginile dintre palmele tale
vii şi colorate
ca privirile nou-născuţilor
cât încă ţine muzica asta

pe de-a-ntregul

te simt aproape
de când te-am văzut ţin ochii deschişi
ai cel mai frumos chip
- pe spinare de vis
te simt aproape
de când ţi-ai pus fruntea în mâinile mele
nu le mai pot dezlipi de gură
îşi spun o mie şi chiar mai multe poveşti
- pe şoptite
te simt aproape
de când ţi-am sărutat buzele tac întruna
cuvintele îşi fac sensuri din semne
- pe muteşte
te simt aproape
de când m-ai ţinut în braţe trupul mi-a rămas cu tine
conturul meu umblă mirat
- pe margini de noapte
te simt aproape
de când am făcut dragoste aerul dintre noi a intrat în piele
alb şi gol umflă pânzele pieptului cu respiraţii adânci de vânt
- pe sub
te simt aproape
îmi vine să te mestec îndelung şi să te înghit

sunt aproape

(Imaginea: René Magritte, The Lovers)

PS:
N-am putut să aleg, aşa că le-am luat pe amândouă, la dans:

Port

Într-o zi o să plec într-un sat de pescari
n-am nevoie de cine ştie ce bagaj
o să-mi iau rochia din in şi sandalele cu fluturi
Cred că o să ajung spre seară
când toate bărcile sunt trase la ţărm
şi nisipul se face rece sub tălpi
ca o pereche de papuci uitată într-o ploaie subţire
iar pescarii descarcă peştele
O să le dau bună seara şi o să le spun
cum m-a chemat sunetul valurilor din urechea mea
şi m-am luat după harta gălbuie cu margini dantelate
O să-i rog să mă primească şi pe mine
într-una dintre căsuţele lor curate
Aş putea să le gătesc peşte cu busuioc şi vin alb
să le spun copiilor întâmplări din altă lume
să le scriu dimineţile lor pe mare
şi îngrijorarea sărată a femeilor care-i aşteaptă
să se întoarcă teferi la masa de prânz
şi poveştile lor cu păsări peşti şi sidef
ţesute de pânza nopţii pe tâmpla cerului
în liniştea argintată


Până atunci
port cu mine tot cântecul albastru

snapshot

încordarea mea extatică
îmi străluceşte scurt
între coapse
- soare de noiembrie

exerciţiu de respiraţie

îmi vine să te potrivesc
în scobitura înăuntrului meu
m-aş umple cu tine şi aş respira prin ochi
ca să-ţi prind urmele
între pleoape




PS:
poza e făcută de Alexandra Dincă;
de aici

ce se mai poartă

n-ai de ce să-ţi faci griji
ştii că nu te aştept niciodată.
întâmplător îţi port blugii
accidental mă porţi
în buzunarul de la piept
cel mai trendy model unisex
- tăcere confortabilă şi alunecoasă
se mulează perfect
pe toate formele sufleteşti.
dacă te-ai lipi de altcineva
m-ai strivi în accidentul
întâmplătoarei apropieri
- victima unui capăt de aţă
între două palpitaţii demodate
vino când vrei.
poate ai nevoie de blugi
mi-aş înnoi garderoba
- pe criza asta financiară
mi-ar plăcea să mi-i scoţi
ca să te pun
pe mine



PS:
Două piese care mi-au umilit eşarfele – le-am tot pus:

umbră

nu vreau să te mai scriu
o să-mi folosesc mâinile şi buzele
ca să exişti