joi, 26 septembrie 2013

Stolurile din capul meu



[Începuturi: ce bine că există atâtea cuvinte nespuse]



Nu prea am mai scris şi nici n-am mai citit în ultima vreme,  pentru că am ascultat foarte mult. Am stat şi am ascultat oameni, locuri, muzici şi m-am ascultat şi pe mine, pe îndelete.

Am văzut şi câteva filme.
The Best Offer (2013)
(foto Lanternativa)


What the fuck!, mi-am zis cu o uimire barocă, la primele cuvinte subtitrate: "Pieptar nupţial din lemn de pin, cu filigran în formă de rândunică şi balamale forjate în formă de boboc de lalea."
Dacă aveţi chef de o poveste cu un licitator/evaluator iubitor de opere de artă care poartă mereu mănuşi, o tânără misterioasă care n-a mai ieşit de 12 ani din vila în care locuieşte, un tip amabil care poate repara orice, inclusiv foehnul cu care şi-ar fi uscat părul, soţia lui Jules Verne, dacă vă place puzzle şi vă încântă muzica lui Ennio Morricone şi dacă simţiţi că puteţi asezona replici precum:
- Lambert, eşti căsătorit?
- Da. De aproape 30 de ani.
- Şi cum e să locuieşti cu o femeie?
- Ca şi cum ai participa la o licitaţie. Nu ştii niciodată dacă oferta ta va fi cea mai bună.
- Robert, crezi că iubirea se poate simula?
- Aş spune că nu poate fi simulată în totalitate.
- Dacă putem afirma că iubirea este o operă de artă.
- Ar fi fabulos. Cum s-ar putea vinde la licitaţie?,
vă propun cea mai bună ofertă pentru o după-amiază leneşă: The Best Offer (2013)
 Dincolo de clişee, altele câteva din filmul ăsta – imagini, secvenţe, snipetturi - mi-au surâs discret, concurând cu Gioconda: "Fiecare fals ascunde ceva autentic. Reproducând munca altcuiva, falsificatorul cedează ispitei de a-şi lăsa propria amprentă care îl trădează şi-i dezvăluie propria sensibilitate autentică: un detaliu insignifiant, o tuşă insesizabilă."
Şi când spun clişeu, mă refer şi la erotismul sălbăticiei unui gest copilăresc.


Ok, am văzut şi The Perks of Being a Wallflower (2012). Tot ce pot să vă zic e: luaţi-l ca pe o limonadă cu mentă şi miere, luaţi-l simplu, ca pe o plimbare într-o seară. Poate pentru că veţi avea impresia că aţi mai fost pe-acolo, poate pentru că are o muzică faină cum ar fi Asleep (The Smiths) sau Come on Eileen (Dexys Midnight Runners), poate pentru că pe alocuri veţi zâmbi. Nu mai spun că la un moment dat şi încă neluat s-ar putea să vă simţiţi infiniţi. Ceea ce nu-i chiar atât de plictisitor...

Ce v-am adus: un buchet de fragi, o tochitură dobrogeană, o linişte foarte înaltă şi nişte tapparelle înflorite:



[Nu ştii ce fel de pasăre eşti până când nu-ţi încerci aripile]



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu