luni, 1 februarie 2010
Port
Într-o zi o să plec într-un sat de pescari
n-am nevoie de cine ştie ce bagaj
o să-mi iau rochia din in şi sandalele cu fluturi
Cred că o să ajung spre seară
când toate bărcile sunt trase la ţărm
şi nisipul se face rece sub tălpi
ca o pereche de papuci uitată într-o ploaie subţire
iar pescarii descarcă peştele
O să le dau bună seara şi o să le spun
cum m-a chemat sunetul valurilor din urechea mea
şi m-am luat după harta gălbuie cu margini dantelate
O să-i rog să mă primească şi pe mine
într-una dintre căsuţele lor curate
Aş putea să le gătesc peşte cu busuioc şi vin alb
să le spun copiilor întâmplări din altă lume
să le scriu dimineţile lor pe mare
şi îngrijorarea sărată a femeilor care-i aşteaptă
să se întoarcă teferi la masa de prânz
şi poveştile lor cu păsări peşti şi sidef
ţesute de pânza nopţii pe tâmpla cerului
în liniştea argintată
Până atunci
port cu mine tot cântecul albastru
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din motive de neexprimat ma tot gindesc de citeva minute ce bine ar fi mers un cintec de Lhasa la gindul/poezia ta...
RăspundețiȘtergereClaude, chiar te rog să nu motivezi. :)
RăspundețiȘtergereAlege-mi tu un cântec de Lhasa şi eu o să-l ascult.
Nu aveam un cintec anume in minte, dar La Maree Haute (de pe The Living Road) mi-ar fi sunat mie bine.
RăspundețiȘtergereTocmai am realizat ce magarie am facut punind la indoiala alegea ta, asa ca imi cer scuze.
Anyway, cred ca aproape orice piesa de pe The Living Road s-ar bucura de compania versurilor tale.
Hei, n-ai de ce să-ţi ceri scuze. Nu mai spune aşa ceva.
RăspundețiȘtergerePoţi asculta ce piesă simţi că-ţi vine să pui lângă textul meu. E firesc. Aşa cum şi eu aleg ce simt eu. :)
Oricum, dacă-l găsesc, o să-mi descarc tot albumul The Living Road.